Activități sociale

Fundația GFG și LIBERTY Galați au premiat peste 650 de elevi de top din Galați

Activitate comunitară

26 Iunie, 2023

GFG Facebook GFG Instagram GFG Linkedin GFG Twitter

Fundația GFG România și LIBERTY Galați au celebrat la Gala Excelenței în Educație performanțele a peste 650 de elevi de top din Galați. În cadrul evenimentului desfășurat în Gradina Publică au fost premiați elevii cu media generală 10, copiii cu performanțe extraordinare la olimpiadele școlare, dar și cei 21 de elevi din programul Fundației GFG de învățământ dual, de la Liceul Tehnologic “Paul Dimo” – o clasă înființată cu susținerea Fundației GFG și LIBERTY Galați – care au primit diplome de merit.

Fundația GFG și LIBERTY Galați sunt parteneri – alături de Primăria Municipiului Galați și Fundația Gloria Education – ai Galei Excelenței în Educație pentru al doilea an consecutiv, susținând astfel tinerii și comunitatea locală.

În cadrul evenimentului au fost organizate numeroase activități educative, unde copiii au avut ocazia să descopere cum se produce oțelul la LIBERTY Galați. Printre activitățile cele mai apreciate de participanți au fost experimentele chimice, precum generarea de hidrogen și imprimarea 3D în miniatură a echipamentelor de protecție necesare pe platforma siderurgică.

Georgina Crumpton, General Manager GFG Alliance & GFG Foundation, a declarat: , “Sunt impresionată de numărul mare de elevi cu media generală 10. Știu că în spatele acestui rezultat se află multă muncă, disciplină și dedicare. Mă bucur că am putut susține și în acest an organizarea Galei Excelenței în Educație, pentru a recunoaște meritul acestor copii cu rezultate extraordinare. De asemenea, sunt foarte mândră de elevii Fundației GFG din clasa de învățământ dual de la Liceul Tehnologic „Paul Dimo”, care au fost premiați anul acesta în cadrul evenimentului. Atât Gala Excelenței în Educație, cât și programul de învățământ dual, sunt proiecte extrem de importante pentru noi, Fundația GFG și ne dorim să continuăm să investim în generațiile viitoare, fiind dedicați educației tinerilor din Galați.”

înapoi

SPRIJIN LA NIVELUL ȚĂRILOR

Programele Fundației

Facem acest lucru prin derularea de programe educaționale în zonele în care GFG Alliance are o prezență semnificativă. Aceste programe oferă elevilor abilități importante care să îi ajute să fie pregătiți pentru muncă de după absolvire. Acestea includ programe de învățare bazate pe STEM.

Fundația GFG încearcă să abordeze decalajul emergent în competențele din industrie, prezentând o perspectivă modernă și durabilă asupra industriei.

Investind în generațiile viitoare